Despre noi
Scoala
Resurse
Calendar

 

TIN.ro
31 IANUARIE - BUCURĂ-TE DE FIECARE CLIPĂ! PDF Imprimare Email

Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” Marcu 11.22

Un bărbat, soț și tată a unui copil, mergea în fiecare zi la lac și pescuia nu mai mult de 3 pești, după care pleca liniștit acasă. Cineva remarcă acest obicei și mod de viață și îl întrebă:

- De ce pescuiești 3 pești și nu 6?

- Pentru că unul este pentru soția mea,unul pentru copilul meu și unul pentru mine, răspunse bărbatul. De ce aș pescui 6?

- Păi, 3 îi duci la familie, iar pe ceilalți 3 îi vinzi. Iar cu banii strânși, încet, încet, îți poți lua o barcă, spuse convins observatorul.

- Bun, și după aceea ce fac? întrebă nelămurit omul.

- Păi, după ce îți iei o barcă, vei putea prinde cu năvodul și vei câștiga și mai mulți bani, iar apoi, încet, încet, deschizi o fabrică de conserve de pește unde alții vor lucra pentru tine, iar tu vei putea sta doar la pescuit, liniștit.

- Dar ce crezi tu ca fac acum? Veni răspunsul pescarului.

 
30 IANUARIE - OBSERVĂ MINUNILE DIN JURUL TĂU! PDF Imprimare Email

"Ce vrei să-ţi fac?"  "Doamne", a răspuns el,  "să-mi capăt vederea." Luca 18.41

Un om pasionat de vânătoare şi-a cumpărat un câine foarte deştept. Era atât de inteligent încât era singurul câine din lume care putea să meargă pe apă. Se gândea mereu ce încântați vor fi prietenii lui când vor vedea câinele acesta fantastic. Aşa că într-o zi şi-a invitat un prieten să meargă la vânătoare de raţe. După ce au stat la pânda, au tras în nişte raţe şi omul a ordonat câinelui să alerge şi să agite raţele de pe lac ca să le poată împuşca.

Câinele a sărit imediat, a alergat pe suprafaţa apei cu talentul unui balerin, toată ziua s-a mişcat încoace şi încolo fără să se scufunde. Stăpânul era atât de încântat de câinele lui, încât se uita mereu la prietenul cu care venise aşteptând un comentariu, dar acesta nu scotea o vorba. Pe drumul spre casă n-a mai avut răbdare şi l-a întrebat dacă a observat ceva ciudat la câinele lui. Răspunsul prietenului a fost: “Da, nu ştie să înoate!”

 
28 IANUARIE - DESCOPERĂ BINELE DIN CEILALȚI! PDF Imprimare Email

Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; 1 Petru 1.22

Un înțelept şi-a întrebat discipolii cum pot deosebi momentul în care noaptea s-a sfârşit de ziua care a început.

Unul dintre ei a spus:

- Când vezi un animal la distanţă şi poţi spune dacă este vorba de cal sau de o vacă.

- Atunci când vezi un copac la distanţă şi poți spune dacă este vorba de un castan sau de un stejar, spuse un alt discipol.

- Niciun răspuns nu e corect, zise înţeleptul.

- Atunci când? au întrebat discipolii.

- Când vei putea privi faţa unui om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi face asta, chiar dacă soarele e sus pe cer, pentru tine încă este noapte.

 
29 IANUARIE - FĂ-ȚI TIMP PENTRU LINIȘTE! PDF Imprimare Email

Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!” Marcu 11.22

Un băiețel a fost atât de impresionat de lecția biblică de la biserică și mai ales de desenul atât de frumos sub care scria: „Aveți credință în Dumnezeu!” Înspre casă, se uita se uita cu bucurie la hârtia colorată pe care o primise. Vântul însă, i-a smuls desenul care a zburat pe geamul deschis al autobuzului.

“Opriți autobuzul. Mi-am pierdut credința în Dumnezeu!”, a strigat copilul. Șoferul a oprit și hârtia colorată a fost recuperată.

Cei mari din autobuz au comentat: „Binecuvântată este inocența copilăriei!”

Cineva însă, cu mai multă înțelepciune a adăugat:

- Am fi mult mai fericiți dacă am fi tot atât de înțelepți să cerem o oprire din iureșul vieții atunci când suntem în real pericol să ne pierdem credința noastră în Dumnezeu.

 
27 IANUARIE - ASCULTĂ-ȚI ANTRENORUL! PDF Imprimare Email

„Înțelepciunea este un izvor de viață pentru cine o are...” - Proverbe 16:22

În timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o țară prosperă. Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colțuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele, întrucât a fost prima dată când a străbătut o cale atât de lungă iar drumul a fost stâncos și dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întregul regat cu piele. În mod cert  era nevoie de mii de piei de vite și va costa o uriașă sumă de bani. Unul dintre slujitorii săi înțelepți a cutezat însă să-i spună regelui:  „Măria ta, de ce să cheltuiți fără folos atâția bani. Mai bine porunciți să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiți picioarele”.

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 26