Resurse

 

Click on the slide!

Abonare Redesteptare prin Cuvant

Proiecte >> Redesteptare prin Cuvant

Citeste cate un capitol din BIBLIE in fiecare zi!

Mai mult...
Click on the slide!

Devotional 2013

Citeste Devotionalul de Tineret pentru 2013

Click on the slide!

Ofera un like paginii noastre de facebook

Hai sa fim prieteni si pe facebook!!!

Click on the slide!

Aboneaza-te aici

CliCK AICI - pentru a putea primi prin e-mail Devotionalul de Tineret 2013

Frontpage Slideshow (version 2.0.0) - Copyright © 2006-2008 by JoomlaWorks
01 August 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

…O FLOARE ȘI UN FLUTURE

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. (Iacov 1:17)

 

Odată, un om I-a cerut lui Dumnezeu o floare și un fluture. Dar Dumnezeu i-a dat un cactus și o omidă. Omul a stat un timp și s-a frământat, întrebându-se cu ce greșise și de ce Dumnezeu îi trimise ceva atât de diferit de ceea ce ceruse. Apoi, neînțelegând rostul darurilor primite, și-a văzut resemnat de drum, cătându-și mai departe de viața lui.

După o vreme, aruncând o privire asupra cactusului, a observat cum, dintre spini, apăruse o floare nemaipomenit de frumoasă, iar omida devenise nimic altceva decât un… fluture! Uimit și rușinat, totodată, omul se plecă pe genunchi, pentru a-și cere iertare și ai-I mulțumi lui Dumnezeu care-I ascultase rugăciunea.

Dragul meu tânăr, nu știu ce anume I-ai cerut sau ai de gând să-I ceri lui Dumnezeu, dar, dacă primești altceva decât te-ai așteptat, adu-ți aminte că Dumnezeu nu greșește niciodată atunci când oferă un lucru. “Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer” (Matei 7:11).

Ai cere judecata Lui? Deschide ochii mari pentru a vedea minunile din viața ta.

Îți doresc o zi cu flori și fluturi…(nu neapărat în stomac)!

“Nu ne dăm seama de miile de pericole de care ne-a ferit Tatăl nostru ceresc. Nu ne dăm seama de marea binecuvântare pe care El a revărsat-o asupra noastră prin faptul că ne-a dat hrană şi îmbrăcăminte, ne-a păstrat viaţa, trimiţând îngerii păzitori să vegheze asupra noastră. Ar trebui să fim recunoscători pentru acest fapt în fiecare zi. Ar trebui să avem inima plină de mulţumire si să venim la Dumnezeu cu o jertfă de recunoştinţă, zi de zi. Ar trebui să ne adunăm zilnic în jurul altarului familial şi să-L lăudăm pentru că veghează asupra noastră şi ne poartă de grijă.” (Credința și faptele, p. 69)

D.M, 20 de ani

 

 

 

 
31 Iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

PREȚUL UNEI CLIPE

…câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii” (Evrei 3:15)

 

L-am întâlnit în urmă cu câțiva ani. Era un băiat foarte talentat, harnic și foarte sociabil. Puteai discuta cu el ore în șir și de toate pentru toți, în afară de religie. Când se ajungea aici, de parcă ai fi pus degetul pe o rană deschisă, reacția lui era, inevitabil, aceeași: se supăra, arunca câteva vorbe acide sau făcea o remarcă dură și abandona discuția.

Știam că făcea parte dintr-o familie de oameni credincioși și el însuși moștenise zelul pentru principialitate și nu înțelegeam de ce era atât de diferit de ceilalți membrii ai familiei. Prietenii lui mi-au explicat că nu fusese dintotdeauna așa. Dar, a existat un moment delicat în viața lui, după care lucrurile se schimbaseră radical.

Într-una dintre zile, la masa de dimineață, tatăl îi făcuse o observație cu privire la rugăciunea dinainte de masă. Deranjat, băiatul aflat la vârsta adolescenței și pus parcă pe răzvrătire, îi răspunsese destul de nepoliticos. Reacția tatălui îi lăsă o urmă pe obraji, care-l supără atât de mult, încât ieși din încăpere trântind ușa. Puțin mai târziu, înainte de a pleca la servici, tatăl se îndreptă spre camera băiatului ca să remedieze problema. Îl rugă să-i deschidă ca să poată discuta puțin, dar băiatul era prea supărat și refuză să stea de vorbă sau să-i deschidă. Tatăl plecă mâhnit la servici, presat de ora înaintată.

La scurt timp, familia fu anunțată de un accident în care tatăl decedase. De atunci, se pare că băiatul își pierduse vechea atitudine. Resentimentele îl măcinau și era supărat pe viață, pe alții, pe el și chiar pe Dumnezeu. Ultima conversație cu tatăl îl afectase și declanșase o criză teribilă în inima sa de copil.

Mult timp a luptat de unul singur, nelăsând pe nimeni să-l ajute în bătălia cu sine și cu viața. Însă rugăciunile celor apropiați au biruit în cele din urmă, iar el și-a recăpătat sensul și direcția în viață. Și-a revizuit reacția cu Dumnezeu și a început un nou episod al vieții, într-o notă mult mai optimistă și promițătoare.

Dacă sunt și în viața ta relații destrămate, persoane cu care n-ai încheiat conturile într-o notă bună, folosește ziua de azi pentru a remedia lucrurile. Cine știe dacă clipa următoare ne aparține?! Oricât de greu ar fi, fă pasul care-ți va redeschide relațiile și, odată cu ele, veșnicia.

 

 

 

 
30 iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

FAMILIA TA EXTINSĂ

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; și cui i s-a încredințat mult, i se va cere mai mult. (Luca 12:48)

 

M-am născut într-o familie neadventistă. În localitatea mea erau destui credincioși adventiști și chiar o biserică, unde se închinau în fiecare săptămână, dar nu pot spune că m-a interesat prea mult obiceiurile acestor credincioși sau sfera religioasă. Părinții mei nu erau nici pe departe atrași de “lucrurile bisericești”. Întreaga familie se știa dintotdeauna în credința strămoșească și nimeni nu își dorea vreo schimbare, cu atât mai mult, cu cât nu dădusem în cap nimănui, nu intraserăm în casa altora, deci nu eram “oameni răi”.

Când a venit însă vremea să merg la liceu, părinții, numai ei știu din ce raționamente și împinși de care motive, au hotărât să merg la un liceu Adventist. Mi-au spus că mediul este unul bun și, pe deasupra, chiar se învață carte. “Iar la București ai mai multe șanse pentru viitor după ce termini”, mi-au spus ei, explicându-și decizia.

Pentru mine a fost cea mai frumoasă perioadă. Nu m-am gândit nicio clipă la început să devin adventistă, dar îmi plăcea tot ce se întâmpla în acel cadru de familie creștină. M-am integrat repede și îmi plăcea să particip la toate activitățile, indiferent de caracterul lor.

Când le-am spus părinților că aș vrea să mă botez, am declanșat un uragan în familie. A fost furtună zile la rând și fiecare se împotrivea așa cum știa mai tare și mai hotărât. Au urmat valuri de argumente, de mânie și chiar de lovituri. A fost foarte greu, dar, în cele din urmă, am decis să merg înainte, pe calea credinței. Au fost experiențe nenumărate și deosebite și clipă de clipă L-am avut aproape pe Dumnezeu, ca părinte. Acum, chiar și părinții mei merg uneori la Biserica Adventistă din localitate. “De curiozitate”, motivează ei, dar eu știu că e mai mult de atât… E puterea irezistibilă a dragostei divine care cheamă pe oricine.

O floare din buchetul Lui.

 
29 Iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

APELUL DIN NOAPTE

Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti. (Ieremia 33:3)

 

Este al șaptelea apel consecutiv pierdut de la mama. Mi-am dat seama, de doi ani, că nu poate să se obișnuiască cu ideea că am crescut, am douăzeci de ani și consider că sunt capabil să-mi asum responsabilități, dar și consecințele propriilor fapte.

Am scrutat cu ochii mijiți încăperea inundată de fum, în care tocmai pășeam alături de gașca mea de prieteni, cu care obișnuiam să ies aproape în fiecare seară, ignorând al optulea apel stăruitor. La un moment dat, sătul de insistențe, m-am furișat într-un colț mai liniștit și am răspuns ușor enervat, conștient fiind, încă de la început, de ceea ce o să aud. Spre surprinderea mea, în locul unui șir interminabil de reproșuri, am auzit un strigăt inundat de lacrimi. Din glasul stins al mamei mele am deslușit cuvintele: "Tatăl tău este în stare gravă în urma unui preinfarct".

După ce am cerut datele necesare pentru a localiza spitalul, am pornit imediat, gonind pe șoseaua umedă în urma ploii torențiale ce tocmai se sfârșise. La marginea unei păduri, m-am hotărât să cobor pentru o secundă, să reflectez asupra situației în care mă aflam. Era nevoie urgent de o schimbare în atitudinea mea. Aerul rece care îmi biciuia fața, m-a determinat să intru în mașină și să-mi continuu drumul. Îmi iubesc părinții, deși nu le-am arătat-o aproape deloc. M-am hotărât să recuperez timpul pierdut și să nu las să treacă nici măcar o zi, fără să le spun cât de mult îi iubesc!

“Este întotdeauna cel mai bine şi sigur să faceţi ceea ce este corect, pentru că aşa este drept… Gândirea corectă stă la baza acţiunilor corecte. Hotărâţi-vă să răspundeţi aşteptărilor pe care părinţii voştri le au de la voi, pentru a vedea că banii cheltuiţi pentru voi nu au fost greşit utilizaţi sau investiţi. Faceţi-vă un scop clar din a colabora cu părinţii şi profesorii voştri şi din a atinge un standard înalt în cunoştinţă şi caracter. Fiţi hotărâţi să nu-i dezamăgiţi pe cei ce v-au iubit suficient pentru a avea încredere în voi. Este important să faceţi binele şi Hristos vă va ajuta să reuşiţi, dacă sunteţi în căutarea acestui lucru, pentru că este bun.” (Solii către tineret, p. 175)

Blue, 20 de ani

 

 

 
28 iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

SIGURANȚA CREDINȚEI

Iată, fiii sunt o moștenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată (Psalmii 127:3)

 

După 5 ani de căsnicie, ne doream copii. Pronosticul medicilor era negativ, din cauza unor probleme de sănătate ale soției; noi însă am continuat să sperăm, „nădăjduind împotriva oricărei nădejdi” (Romani 4:18). Bunul Dumnezeu ne-a dăruit mai întâi o fetiță, apoi, după 7 ani un băiețel, pe care l-am primit ca un deosebit dar divin, prin mari peripeții și experiențe personale.

La sfârșitul celor 9 luni, copilul nu se năștea. Soția a realizat pericolul și s-a internat, iar după 2 săptămâni medicii au hotărât să declanșeze nașterea prin tratament. Când am vizitat-o în seara de 13 mai 1981, mi-a spus că în acea noapte urma să aibă loc nașterea. Am plecat acasă îngrijorat; m-am rugat toată noaptea și am dormit foarte puțin. M-am trezit în jurul orei 10, și am plecat la spital.

Pe drum m-am tot rugat. Am intrat în secția maternitate și m-am întâlnit cu medicul. L-am întrebat: „Nu vă supărați, domnule doctor, nu știți dacă a născut soția mea?” „Cum o cheamă?” m-a întrebat. „Chircan Silvia”, i-am spus. „Da, a născut spre dimineață”. ”Vă mulțumesc din suflet” am zis și am dat să plec. Însă el mă întreabă: „Dar, părinte, nu vrei să știi ce ai?” „Nu, domnule doctor, știu că avem un băiețel”, am zis. „Dar cine ți-a spus?” „Nu mi-a spus nimeni, dar eu știu că am băiat”. „Dar de unde ești așa de sigur?” „Păi noi am cerut de la Dumnezeu să ne dea un băiat și, până acum, în tot ce am cerut, nu ne-a dezamăgit!” „Dar ce te face să crezi că și de data acesta te-a ascultat?” “Motivul, domnule doctor. Nu l-am cerut pentru noi, ci vrem să îl dedicăm Lui.” „Extraordinar, interesant...” a răspuns doctorul vădit îngândurat. Apoi, revenindu-și parcă din visare a zis: „Bine, părinte, să vă trăiască fata!” „Mulțumesc, domnule doctor, dar eu sunt sigur că e băiat.”... Și băiat a fost.

Medicul a mers acasă și a povestit soției discuția avută, iar după șase ani am descoperit că soția lui era directoarea fiicei noastre, pe care Dumnezeu a pregătit-o să ne ajute în chestiunea orelor în sabat.

Nu am povestit copiilor această experiență decât în anul 1999, când băiatul a intrat la Institutul Teologic Adventist, ca să nu-i influențăm decizia. Acum putem spune și noi ca Ana: „Nimeni nu este ca Domnul, trăiască Domnul și binecuvântat fie Numele Său cel sfânt!”

 

Iosif Chircan, pastor, Conferința Oltenia

 
27 Iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

DIN GÂNDURILE UNUI COPIL

Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să trag nădejde: bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. (Plângerile lui Ieremia 3: 21-23)

 

Îmi opresc câteva clipe pașii pe drumul care duce spre ceea ce înseamnă “om mare”… Privesc în urmă, la acel copil care la orice pas se ținea după mama, la acel copil care iubea orice clipă a vieții și căruia îi plăcea enorm să meargă cu tata la muncile câmpului… Mă reîntorc și privesc la ceea ce sunt acum și îmi dau seama că a rămas același copil… Din când în când, îmi plec capul pe brațele mamei, lăsându-mi părul să fie mângâiat de acele mâini pline de dragoste.

Omul mare de acum este rezultatul copilului de atunci, înconjurat de dragoste, răbdare și temere de Dumnezeu. Acești doi oameni, ale căror tâmple nu au fost iertate de vreme, au încununat clipele frumoase cu mângâiere și iubire, au șters clipele grele cu rugăciune, mijlocire și dragoste. În temere de Dumnezeu, punându-se pe ei și pe noi, copiii, în mâinile Sale, au știut cum să ne mustre, au știut cum să ne îndrume, au știut cum sa ne iubească…

Realitatea a ceea ce sunt se datorează faptului că Dumnezeu, în dragostea Sa, a dat putere părinților să spună nu, când trebuia să fie nu, să ofere încurajare când momentele erau dificile, să verse lacrimi în rugăciune de mijlocire atunci când eram departe, să susțină și să ierte… Deși uneori nu le-am înțeles hotărârile, acțiunile, acum înțeleg și văd că ceea ce am avut nevoie am primit: dragoste, căldură, înțelegere, susținere, exemplu în a-L iubi pe Dumnezeu. Cum pot eu răsplăti, decât prin iubire?!

“Lucrarea părinţilor înţelepţi nu va fi niciodată apreciată de lume, însă când va începe judecata şi se vor deschide cărţile, lucrarea lor va fi apreciată aşa cum o vede Dumnezeu şi va fi răsplătită înaintea oamenilor şi a îngerilor. Se va vedea că un copil care a fost crescut pe calea credinţei a fost o lumină pentru lume. A costat lacrimi şi îngrijorare şi nopţi nedormite pentru supravegherea formării caracterului acestui copil, însă lucrarea a fost făcută cu înţelepciune, iar părinţii vor auzi glasul Stăpânului: ‘Bine, rob bun’.” (Căminul Adventist, p. 487)

 

D.N-asistentă medicală, 21 ani, Vrancea.

 

 

 

 
26 Iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

CÂND OMENEȘTE NU MAI EXISTÃ SOLUȚII…

Chiamã-mã în ziua necazului și Eu te voi izbãvi, iar tu Mã vei proslãvi.  (Psalmii 50,15)

 

Eram în biroul directoarei liceului în care învãța David, bãiatul nostru mai mic, pentru a face apel la bunăvoința dumneaei și a responsabilei clasei în vederea schimbãrii orarului. Ce se întâmplase? Fiul nostru nu participa la ore în Sabat, când avea singura orã de educație fizicã, așa cã acum risca sã rãmânã cu situația neîncheiatã pe primul semestru.

În anul precedent, profesorul fusese de acord sã îi punã notã examinându-l cu o altã clasã, dar acum se schimbase directorul și persoana din fața mea susținea cã examinarea lui la o altã clasã era împotriva regulamentului. Am început sã expun motivele pentru care nu putea sã meargã la şcoalã în Sabat, apelând și la înțelegerea pe care Biserica Adventistã o avea cu statul italian, dar inutil, pentru cã dânsele încercau sã mã convingã cã erau doar trei soluții care cereau o rezolvare cât mai rapidã: (1) David sã meargã la școalã în Sabat doar o singurã datã pentru examinare, (2) sã se transfere la un alt liceu sau (3) sã continue la fãrã frecvențã, urmând ca în varã sa dea examen final.

Mi-am dat seama cã situația era destul de gravã și le-am propus o a patra soluție, la care au zâmbit cu neîncredere. Le-am spus cã avusesem încrederea cã situația se putea rezolva mai simplu, dar cã acum se impunea o intervenție specialã, așa ca le-am propus sã ne ofere un timp de douã sãptãmâni, în care urma sã ne rugãm lui Dumnezeu pentru aceastã problemã și eram sigur cã El avea sã gãseascã o soluție potrivitã. Responsabila clasei, cu oarecare teamã, mi-a cerut sã nu mã rog ca să li se întâmple ceva rãu, iar eu am asigurat-o cã Dumnezeu nu dorește sã facã rãu nimãnui. Pãrãsind biroul, am vãzut pe fețele celor douã doamne mirare și neîncredere fațã de soluția stranie propusã de mine, asigurându-mã încã o datã cã, omenește, încercaserã orice soluție în rezolvarea problemei, dar fãrã succes.

A doua zi, la școalã, colegii lui David, aflând despre situație, și-au exprimat solidaritatea, amenințând cã dacã David pleca, ei urmau sã facã grevã. În școalã se simțea o atmosferã încordatã, despre care unul din profesori spunea, adresându-se lui David:

- Pentru tine este toatã aceastã mișcare!

Ziua urmãtoare, vineri, diriginta clasei l-a informat cã au reușit sã schimbe orarul. Pentru noi a fost o minune din partea Tatălui nostru iubitor, care, atunci când îți pui încrederea în El și Îi ceri ajutorul, rãspunde în moduri extraordinare. Vã provoc sã faceți experiențe personale cu El!

 

Nelu Tivig, prezbiter, Biserica Adventistă Românã, Milano

 
25 Iulie 2014 PDF Imprimare Email
DevotionalTIN - Devotional 2013

FRUMOS DIN… NIMIC

Doamne Dumnezeul oştirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioşia Ta Te înconjoară. (Psalmii 89:8)

 

M-am născut cu un defect la ochiul stâng. Nu este un defect de vedere, ci unul de mobilitate. Când eram mică, părinții m-au dus la diferiți medici, dar, la fiecare control oftalmologic, rezultatele erau foarte bune. Vederea era perfetă, dar problema era un mușchi care răspundea de mobilitatea ochiului. În copilărie am suferit trei intervenții chirurgicale, care au îndreptat situația, însă a rămas o parte care nu a putut fi remediată.

În perioada adolescenței, când, în mod normal, ne confruntăm cu cele mai multe complexe, sentimente de frustrare sau crize de identitate, n-am fost niciodată marcată de acest neajuns. Deși era unul vizibil, ușor de observat, n-am fost niciodată complexată de el. Eram conștientă de el, dar nu a reprezentat niciodată un complex și nici nu mi-am pus întrebări legate de asta.

Mai târziu, când m-am împrietenit cu cel care avea să devină soțul meu, într-una dintre zile, când discutam “verzi și uscate”, l-am întrebat: “Ce-ți place ție cel mai mult la mine?” Mă așteptam să înceapă cu ce știu ce trăsături de caracter, cu una din acele calități morale pe care le pui în capul listei de “must have-uri” a viitoarei soții. Dar el mi-a răspuns foarte prompt, de parcă nici n-avea nevoie de timp să se gândească: “Cel mai mult îi plac ochii tăi…!” L-am privit o clipă, așteptând parcă acel zâmbet care să-mi spună că glumește sau mă pune la încercare și mă pregăteam să-i spun că dacă vrea să mă încurajeze, nu e nevoie, pentru că sunt bine cu mine însămi. Dar el, în loc de asta, a continuat: “Întotdeauna am iubit privirea ta caldă și mi-a plăcut să-ți văd ochii zâmbind”.

Recunosc că am găsit foarte ciudat acest lucru. Chiar dacă nu-mi pusesem problema neajunsului fizic, recunosc că nici nu mă așteptasem la răspunsul acesta.  M-am gândit atunci la versetul din Eclesiastul care spune că “Orice lucru El îl face frumos…” Am o zicală îndrăgită și-mi place să o spun tinerilor, când am ocazia: “Orice lacrimă, în palma Lui devine stea”. Dumnezeu știe să facă din lacrimi stele, din necazuri bucurii, din eșec biruiță, din oameni nepromițători, viteji neînfricați…!

Dacă ai lucruri care-ți plac mai puțin, neajunsuri care te deranjează sau alte aspecte care te fac să fii nezîncrezător, așează în palma Lui toace acestea și El le va transforma în minuni!

Elida Oncea

 
<< Început < Anterior 1 2 3 4 Următor > Sfârşit >>

Pagina 1 din 4